Servicii

Avocati Timisoara Consultanta fiscala Conventia de evitare a dublei impuneri Romania Elvetia

LEGE Nr. 60 din 13 iulie 1994

pentru ratificarea Convenţiei dintre România şi Confederaţia Elveţiană privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe avere şi a Protocolului anexat, semnate la Bucureşti la 25 octombrie 1993

EMITENT: PARLAMENTUL

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 200 din 3 august 1994

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

Se ratifică Convenţia dintre România şi Confederaţia Elveţiană privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe avere şi Protocolul anexat, semnate la Bucureşti la 25 octombrie 1993.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 iunie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI

prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ADRIAN NĂSTASE

CONVENŢIE

între România şi Confederaţia Elveţiană privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe avere

Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian,

în dorinţa de a încheia o convenţie privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe avere,

au convenit asupra următoarelor dispoziţii:

ART. 1

Persoane vizate

Prezenta convenţie se aplică persoanelor care sunt rezidente ale unui stat contractant sau ale ambelor state contractante.

ART. 2

Impozite vizate

Prezenta convenţie se aplică impozitelor pe venit şi pe avere percepute în contul unui stat contractant, al subdiviziunilor sale politice, al colectivităţilor sale locale sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale, indiferent de sistemul de percepere.
Sunt considerate impozite pe venit şi pe avere, impozitele percepute pe venitul total, pe averea totală sau pe elementele de venit ori pe avere, inclusiv impozitele pe câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile, impozitul pe venitul global din salariile plătite de întreprinderi, precum şi impozitele asupra creşterii valorii averii.
Impozitele actuale care cad sub incidenţa convenţiei sunt următoarele:
a) în România:

(i) impozitul pe veniturile persoanelor fizice;

(ii) impozitul pe profit;

(iii) impozitul pe salarii;

(iv) impozitul agricol;

(v) impozitul pe dividende

(denumite în continuare impozit român);

b) în Elveţia:

impozitele federale, cantonale şi comunale:

(i) pe venit (venitul total, produsul muncii, randamentul averii, beneficii industriale şi comerciale, câştiguri din capital şi alte venituri); şi

(ii) pe avere (averea totală, averea mobilă şi imobilă, averea industrială şi comercială, capital şi rezerve şi alte elemente ale averii)

(denumite în continuare impozit elveţian).

Convenţia se aplică, de asemenea, impozitelor identice sau similare care vor fi stabilite după data semnării convenţiei şi care se vor adăuga impozitelor existente sau care le vor înlocui. Autorităţile competente ale statelor contractante îşi vor comunica la sfârşitul fiecărui an modificările aduse legislaţiei fiscale respective.

ART. 3

Definiţii generale

În sensul prezentei convenţii, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferită:
a) termenul România înseamnă România şi, când este folosit în sens geografic, desemnează teritoriul României, inclusiv marea sa teritorială, precum şi zona economică exclusivă şi platoul continental asupra cărora România exercită, în conformitate cu dreptul internaţional şi propria sa legislaţie, drepturi suverane privind explorarea şi exploatarea resurselor naturale, biologice şi minerale existente în apele marii, pe fundul şi în subsolul acesteia;
b) termenul Elveţia înseamnă Confederaţia Elveţiană;
c) termenul persoană include persoanele fizice, societăţile sau orice alte grupări de persoane;
d) termenul societate înseamnă orice persoană juridică sau orice entitate care este considerată ca o persoană juridică în scopul impozitării;
e) expresiile întreprindere a unui stat contractant şi întreprindere a celuilalt stat contractant înseamnă, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant şi o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant;
f) expresia trafic internaţional înseamnă orice transport efectuat cu o navă sau o aeronavă, exploatate de o întreprindere care are locul conducerii efective într-un stat contractant, cu excepţia cazului când nava sau aeronava sunt exploatate numai între locuri situate în celălalt stat contractant;
g) termenul naţionali desemnează:

(i) în ce priveşte România, toate persoanele fizice care posedă cetăţenia română şi toate persoanele juridice sau alte entităţi constituite conform legislaţiei în vigoare în România;

(ii) în ce priveşte Elveţia, toate persoanele fizice care posedă naţionalitatea elveţiană şi toate persoanele juridice, societăţile de persoane şi asociaţiile constituite conform legislaţiei în vigoare în Elveţia;

h) expresia autoritate competentă înseamnă:

(i) în România, ministrul finanţelor sau reprezentantul său autorizat;

(ii) în Elveţia, directorul Administraţiei federale a contribuţiilor sau reprezentantul său autorizat.

În ce priveşte aplicarea convenţiei de către un stat contractant, orice expresie care nu este altfel definită are, dacă contextul nu cere o interpretare diferită, sensul pe care îl are în cadrul legislaţiei acelui stat contractant cu privire la impozitele la care prezenta convenţie se aplică.

ART. 4

Domiciliul fiscal

În sensul prezentei convenţii, expresia rezident al unui stat contractant indică orice persoană care, în virtutea legislaţiei acelui stat, este subiect de impunere în acel stat, datorită domiciliului său, rezidenţei sale, sediului conducerii sau oricărui alt criteriu de natură similară.
Când, conform prevederilor paragrafului 1, o persoană fizică este rezidentă a ambelor state contractante, atunci acest caz se rezolvă după următoarele reguli:
a) această persoană este considerată rezidentă a statului în care dispune de o locuinţă permanentă. Dacă dispune de câte o locuinţă permanentă în cele două state, ea este considerată rezidentă a statului în care legăturile sale personale şi economice sunt cele mai strânse (centrul intereselor sale vitale);
b) dacă statul în care această persoană are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă aceasta nu dispune de o locuinţă în nici unul dintre state, atunci ea este considerată rezidentă a statului în care locuieşte în mod obişnuit;
c) dacă această persoană locuieşte în mod obişnuit în ambele state contractante sau dacă nu locuieşte în mod obişnuit în nici unul dintre ele, va fi considerată rezidentă a statului a cărui naţionalitate o are;
d) dacă această persoană are naţionalitatea ambelor state sau dacă nu are naţionalitatea nici unuia dintre ele, autorităţile competente ale statelor contractante rezolvă problema de comun acord.
Când, potrivit prevederilor paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidentă a ambelor state contractante, ea este considerată rezidentă a statului unde este situat sediul conducerii sale efective.

ART. 5

Sediu permanent

În sensul prezentei convenţii, expresia sediu permanent indică un loc fix de afaceri, prin care întreprinderea îşi exercită, total sau în parte, activitatea.
Expresia sediu permanent cuprinde, îndeosebi:
a) un sediu de conducere;
b) o sucursală;
c) un birou;
d) o uzină;
e) un atelier; şi
f) o mină, un loc de extracţie a petrolului sau a gazului, o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale.
Un şantier de construcţii sau de montaj nu constituie sediu permanent decât dacă durata acestuia depăşeşte 12 luni.
Prin derogare de la dispoziţiile precedente ale prezentului articol nu se consideră sediu permanent dacă:
a) se folosesc instalaţii în scopul exclusiv al stocării, expunerii sau livrării de mărfuri aparţinând întreprinderii;
b) mărfurile aparţinând întreprinderii sunt depozitate numai în scopul stocării, expunerii sau livrării;
c) mărfurile aparţinând întreprinderii şi prezentate la un târg comercial sau la o expoziţie sunt vândute de întreprindere la închiderea acestui târg sau expoziţie;
d) mărfurile aparţinând întreprinderii sunt depozitate numai în scopul transformării de către o altă întreprindere;
e) o instalaţie fixă de afaceri este utilizată numai în scopul cumpărării de mărfuri sau de a strânge informaţii pentru întreprindere;
f) un loc fix de afaceri este utilizat de întreprindere numai pentru a face publicitate, a furniza informaţii, a face cercetări ştiinţifice sau activităţi analoage, care au caracter preparator sau auxiliar;
g) un şantier de montaj este utilizat de o întreprindere a unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru livrarea de maşini sau de echipamente pentru această întreprindere;
h) un loc fix de afaceri este utilizat în scopul exclusiv al efectuării cumulate a activităţilor menţionate la alineatele a) – g), cu condiţia ca activitatea de ansamblu a locului fix de afaceri ce rezultă din acest cumul să aibă un caracter preparator sau auxiliar.
Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului 1 şi 2, când o persoană, alta decât un agent care activează în baza unui statut independent, căruia i se aplică prevederile paragrafului 6, acţionează în contul unei întreprinderi şi dispune într-un stat contractant de puteri pe care le exercită în mod obişnuit, care îi permit să încheie contracte în numele întreprinderii, această întreprindere este considerată ca având un sediu stabil în acel stat pentru toate activităţile pe care această persoană le exercită pentru întreprindere, cu condiţia ca activităţile acestei persoane să nu fie limitate la acelea ce sunt menţionate la paragraful 4 şi care, dacă ar fi fost exercitate prin intermediul unui loc fix de afaceri, nu ar permite ca acest loc fix de afaceri să fie considerat ca un sediu permanent în conformitate cu dispoziţiile acestui paragraf.
Nu se consideră că o întreprindere a unui stat contractant are un sediu permanent în celălalt stat contractant numai prin faptul că acesta îşi exercită aici activitatea prin intermediul unui curtier, al unui comisionar general sau al oricărui alt intermediar cu statut independent, cu condiţia ca aceste persoane să acţioneze în cadrul activităţii lor obişnuite.
Faptul că o societate rezidentă a unui stat contractant controlează sau este controlată de o societate rezidentă a celuilalt stat contractant sau care îşi exercită activitatea în acest celălalt stat (printr-un sediu permanent sau alt mod) nu este prin el însuşi suficient pentru a considera vreuna dintre aceste societăţi ca sediu permanent al celeilalte.

ART. 6

Venituri din bunuri imobile

Veniturile pe care un rezident al unui stat contractant le obţine din bunuri imobile (inclusiv veniturile din exploatări agricole sau forestiere), situate în celălalt stat contractant, sunt impozabile în acel celălalt stat.
Expresia bunuri imobile este definită în conformitate cu legislaţia statului contractant în care sunt situate bunurile în discuţie. Expresia cuprinde, în orice caz, accesoriile bunurilor imobile, inventarul mort sau viu sau instalaţiile folosite în exploatările agricole şi forestiere, drepturile asupra cărora se aplică dispoziţiile dreptului comun cu privire la proprietatea funciară, uzufructul bunurilor imobile şi drepturile la plăţi variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, a izvoarelor şi a altor resurse naturale; navele şi aeronavele nu sunt considerate bunuri imobile.
Dispoziţiile paragrafului 1 se aplică veniturilor obţinute din exploatarea directă, din închiriere sau din arendare, precum şi din orice altă formă de folosire a proprietăţii imobile.
Prevederile paragrafelor 1 şi 3 se aplică, de asemenea, veniturilor provenind din bunuri imobile ale unei întreprinderi, precum şi veniturilor din bunuri imobile folosite la exercitarea unei profesii independente.

ART. 7

Profiturile întreprinderilor

Profitul unei întreprinderi a unui stat contractant este impozabil numai în acel stat, cu condiţia ca întreprinderea să nu-şi exercite activitatea în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat în acel celălalt stat. Dacă întreprinderea exercită activitatea sa în acest mod, profitul întreprinderii este impozabil în celălalt stat, dar numai în măsura în care acesta este atribuibil acelui sediu permanent.
Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, când o întreprindere a unui stat contractant îşi exercită activitatea în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat în acel celălalt stat, se atribuie în fiecare stat contractant acelui sediu permanent profitul pe care l-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă exercitând activităţi identice sau analoage, în condiţii identice sau analoage, şi tratând cu toată independenţa cu întreprinderea al cărui sediu permanent este.
La determinarea profitului unui sediu permanent se admit la scădere cheltuielile efectuate pentru scopurile urmărite de acel sediu permanent, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare, indiferent de faptul că s-au efectuat în statul contractant în care se află sediul permanent sau în altă parte.
În măsura în care într-un stat contractant se obişnuieşte ca profitul atribuibil unui sediu permanent să fie determinat prin repartizarea profitului total al întreprinderii între diversele ei părţi componente, nici o dispoziţie a paragrafului 2 nu împiedică acel stat contractant să determine profitul impozabil în conformitate cu repartiţia uzuală; totuşi metoda de repartizare adoptată trebuie să fie – ca rezultat – în concordanţă cu principiile enunţate în prezentul articol.
Nici un profit nu se va atribui unui sediu permanent numai pentru faptul că acesta a cumpărat mărfuri pentru întreprindere.
În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente, profitul atribuibil unui sediu permanent se determină în fiecare an prin aceeaşi metodă, în afară de cazul când există motive suficiente şi valabile de a proceda altfel.
Când profitul cuprinde elemente de venit tratate separat în alte articole ale prezentei convenţii, dispoziţiile acelor articole nu sunt afectate de dispoziţiile prezentului articol.

ART. 8

Navigaţie maritimă şi aeriană internaţională

Profitul obţinut din exploatarea, în trafic internaţional, a navelor sau aeronavelor este impozabil numai în statul contractant în care se află sediul conducerii efective a întreprinderii.
Dacă sediul conducerii efective a unei întreprinderi de transporturi navale se află la bordul unei nave, acest sediu se consideră situat în statul contractant în care se află portul de înregistrare a navei sau, dacă nu există un atare port, în statul contractant în care cel care exploatează nava este rezident.
Dispoziţiile paragrafului 1 se aplică, de asemenea, profitului obţinut din participarea la un pool, la o exploatare în comun sau la un organism internaţional de transporturi.

ART. 9

Întreprinderi asociate

Atunci când:
a) o întreprindere a unui stat contractant participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant;

sau când:

b) aceleaşi persoane participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi a unei întreprinderi a celuilalt stat contractant, şi când, şi în unul şi în celălalt caz, cele două întreprinderi sunt legate, în relaţiile lor financiare sau comerciale, prin condiţii acceptate sau impuse, care diferă de acelea care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, profitul care, fără aceste condiţii ar fi fost obţinut de către una dintre întreprinderi, dar nu a putut fi obţinut în fapt datorită acestor condiţii, poate fi inclus în profitul acestei întreprinderi şi impus în consecinţă.
Atunci când profitul unei întreprinderi a unui stat contractant a fost impozitat în acel stat şi este, de asemenea, inclus în profitul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant şi impozitat în consecinţă şi când profitul astfel inclus este profit care ar fi fost realizat de această întreprindere a celuilalt stat, dacă condiţiile convenite între cele două întreprinderi ar fi fost cele care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, autorităţile competente ale statelor contractante se pot consulta pentru a ajunge la un acord cu privire la ajustarea profiturilor în cele două state contractante.
Un stat contractant nu va rectifica profitul unei întreprinderi în cazurile prevăzute la paragraful 1, după expirarea termenului prevăzut de legislaţia sa naţională şi, în orice caz, după expirarea a 5 ani începând cu sfârşitul anului în cursul căruia profitul care face obiectul unei astfel de rectificări ar fi fost realizat de către o întreprindere a acestui stat. Prezentul paragraf nu se aplică în caz de fraudă sau de omisiune voluntară.

ART. 10

Dividende

Dividendele plătite de o societate rezidentă a unui stat contractant către o persoană rezidentă a celuilalt stat contractant sunt impozabile în acel celălalt stat.
Totuşi aceste dividende sunt, de asemenea, impozabile în statul contractant în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende, potrivit legislaţiei acestui stat; dacă persoana care primeşte dividendele este beneficiară efectivă a acestora, impozitul astfel stabilit nu poate depăşi însă 10% din suma brută a dividendelor. Autorităţile competente ale statelor contractante vor reglementa, de comun acord, modalităţile de aplicare a acestei limitări. Dispoziţiile acestui paragraf nu privesc impozitarea societăţii pentru profitul pe care îl realizează şi din care se plătesc dividendele.
Termenul dividende folosit în prezentul articol indică veniturile provenind din acţiuni, din acţiuni sau din drepturi de folosinţă, din părţi miniere, din părţi de fondator sau alte părţi sociale supuse aceluiaşi regim fiscal ca şi veniturile din acţiuni de către legislaţia fiscală a statului în care este rezidentă societatea distribuitoare a dividendelor.
Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică când beneficiarul efectiv de dividende, rezident al unui stat contractant, exercită în celălalt stat contractant, în care societatea plătitoare de dividende este rezidentă, fie o activitate industrială sau comercială prin intermediul unui sediu permanent, fie o profesiune independentă prin intermediul unei baze fixe de care este legată efectiv participarea generatoare de dividende. În aceste situaţii se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
Când o societate rezidentă a unui stat contractant realizează profituri sau venituri din celălalt stat contractant, acest celălalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de acea societate, cu excepţia cazului când aceste dividende sunt plătite unui rezident al celuilalt stat sau în cazul când participarea generatoare de dividende se leagă efectiv de sediul permanent sau de baza fixă situate în acest celălalt stat, nici să preleve vreun impozit cu titlu de impozit pe profiturile nedistribuite, asupra profiturilor nedistribuite de societate, chiar dacă dividendele plătite sau profiturile nedistribuite constau în totalitate sau în parte în profituri sau venituri provenind din acel celălalt stat.

ART. 11

Dobânzi

Dobânzile provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în acel celălalt stat.
Totuşi aceste dobânzi sunt, de asemenea, impozabile şi în statul contractant din care provin, potrivit legislaţiei acelui stat; dacă persoana care primeşte dobânzile este beneficiara efectivă a acestora, impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 10% din suma brută a dobânzilor. Autorităţile competente ale statelor contractante reglementează, de comun acord, modalităţile de aplicare a acestei limitări.
Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului 2, dobânzile provenind dintr-un stat contractant şi primite de un rezident al celuilalt stat contractant în baza unor împrumuturi garantate, asigurate sau finanţate indirect de acest celălalt stat sau de orice alt sediu public aparţinând în întregime acelui celălalt stat, sunt impozabile numai în acest celălalt stat.
Termenul dobânzi, folosit în prezentul articol, indică veniturile din creanţe de orice fel, însoţite sau nu de garanţii ipotecare sau de o clauză de participare la profiturile debitorului şi, în special, veniturile din fondurile publice şi unele obligaţiuni din împrumut, inclusiv premiile şi primele legate de aceste titluri. În sensul prezentului articol, penalizările pentru plata cu întârziere nu sunt considerate dobânzi.
Dispoziţiile paragrafelor 1, 2 şi 3 nu se aplică în cazul când beneficiarul efectiv al dobânzilor rezident al unui stat contractant, exercită în celălalt stat contractant din care provin dobânzile, fie o activitate industrială sau comercială prin intermediul unui sediu permanent, fie o profesiune independentă prin intermediul unei baze fixe de care este legată efectiv creanţa generatoare de dobânzi. În aceste situaţii se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
Dobânzile sunt considerate ca provenind dintr-un stat contractant când plătitorul lor este acel stat, o subdiviziune politică, o colectivitate locală, o unitate administrativ-teritorială sau un rezident al acelui stat. Totuşi când plătitorul dobânzilor, fie că este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o bază fixă în legătură cu care a fost contractată creanţa generatoare de dobânzi şi acestea se suportă de sediul permanent sau de baza fixă respectivă, atunci dobânzile sunt considerate ca provenind din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixă.
Dacă, urmare relaţiilor speciale existente între debitor şi beneficiarul efectiv sau a relaţiilor pe care şi unul şi celălalt le întreţin cu terţe persoane, suma dobânzilor plătite, ţinând seama de creanţa pentru care sunt datorate, depăşeşte pe cea asupra căreia ar fi convenit debitorul şi beneficiarul efectiv, în lipsa unor astfel de relaţii, dispoziţiile prezentului articol se aplică numai la această ultimă sumă. În acest caz, partea excedentară a plăţilor rămâne impozabilă conform legislaţiei fiecărui stat contractant şi ţinându-se seama de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii.

ART. 12

Redevenţe

Redevenţele provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în acest celălalt stat.
Totuşi aceste redevenţe sunt, de asemenea, impozabile în statul contractant din care provin, potrivit legislaţiei acelui stat; dacă persoana care primeşte redevenţele este beneficiară efectivă a acestora, impozitul astfel stabilit nu poate depăşi 10% din suma brută a redevenţelor. Autorităţile competente ale statelor contractante reglementează de comun acord modalităţile de aplicare a acestei limitări.
Termenul redevenţe folosit în prezentul articol indică remuneraţiile de orice fel plătite pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui drept de autor asupra unei opere literare sau ştiinţifice, inclusiv filmele de cinematograf, a unui brevet de invenţie, a unei mărci de fabrică sau de comerţ, a unui desen sau a unui model, a unui plan, a unei formule sau a unui procedeu secret, ca şi pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui echipament industrial, comercial sau ştiinţific şi pentru informaţiile în legătură cu experienţa câştigată în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.
Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică în cazul când beneficiarul efectiv al redevenţelor, rezident al unui stat contractant, exercită în celălalt stat contractant, din care provin redevenţele, fie o activitate industrială sau comercială prin intermediul unui sediu permanent, fie o profesie independentă prin intermediul unei baze fixe de care este legat efectiv dreptul sau bunul generator de redevenţe. În aceste situaţii se aplică art. 7 sau 14, după caz.
Redevenţele sunt considerate ca provenind dintr-un stat contractant când plătitorul lor este acel stat, o subdiviziune politică, o colectivitate locală, o unitate administrativ-teritorială sau un rezident al acelui stat. Totuşi când plătitorul redevenţelor, fie că este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o bază fixă de care este legat efectiv dreptul sau bunul generator de redevenţe şi acestea se suportă de sediul permanent sau baza fixă respectivă, atunci redevenţele sunt considerate ca provenind din statul în care este situat sediul permanent sau baza fixă.
Dacă, urmare relaţiilor speciale existente între debitor şi beneficiarul efectiv sau a relaţiilor pe care şi unul şi celălalt le întreţin cu terţe persoane, suma redevenţelor, ţinând seama de prestarea pentru care sunt plătite, depăşeşte pe cea asupra căreia ar fi convenit debitorul şi beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relaţii, dispoziţiile prezentului articol se aplică numai la această ultimă sumă. În acest caz, partea excedentară a plăţilor rămâne impozabilă conform legislaţiei fiecărui stat contractant şi ţinându-se seama de celelalte dispoziţii ale prezentei convenţii.

ART. 13

Câştiguri din înstrăinări de bunuri

Câştigurile pe care un rezident al unui stat contractant le obţine din înstrăinarea bunurilor imobile, astfel cum sunt definite la art. 6 şi situate în celălalt stat contractant, sunt impozabile în acest celălalt stat.
Câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile făcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau a bunurilor mobile ţinând de o bază fixă de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente, inclusiv câştigurile provenind din înstrăinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere) sau a acestei baze fixe, sunt impozabile în acest celălalt stat.
Câştigurile provenind din înstrăinarea navelor sau aeronavelor exploatate în trafic internaţional, precum şi a bunurilor mobile necesare exploatării acestor nave sau aeronave sunt impozabile numai în statul contractant în care se află sediul conducerii efective a întreprinderii.
Câştigurile provenind din înstrăinarea altor bunuri decât cele menţionate la paragrafele 1, 2 şi 3 sunt impozabile numai în statul contractant al cărui rezident este cedentul.

ART. 14

Profesii independente

Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din exercitarea pe cont propriu a unei profesii independente sau a altor activităţi cu caracter independent sunt impozabile numai în acel stat cu condiţia ca rezidentul să nu dispună în mod obişnuit în celălalt stat contractant de o bază fixă pentru exercitarea activităţii sale. Dacă dispune de o astfel de bază fixă, veniturile atribuibile acesteia sunt impozabile în acest celălalt stat contractant.
Expresia profesii independente cuprinde, în special, activităţile independente de ordin ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum şi exercitarea independentă a profesiei de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist şi contabil.

ART. 15

Profesii dependente

Sub rezerva dispoziţiilor art. 16, 18 şi 19, salariile, retribuţiile şi alte remuneraţii similare pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru o activitate retribuită sunt impozabile numai în acest stat, cu condiţia ca activitatea să nu fie exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea este exercitată în celălalt stat contractant, remuneraţiile primite cu acest titlu sunt impozabile în acel celălalt stat.
Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului 1, remuneraţiile pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru o activitate retribuită exercitată în celălalt stat contractant sunt impozabile numai în primul stat contractant, dacă:
a) beneficiarul rămâne în celălalt stat o perioadă sau perioade care nu depăşesc 183 de zile în cursul anului fiscal vizat; şi
b) remuneraţiile sunt plătite de o persoană sau în numele unei persoane care angajează şi care nu este rezidentă a celuilalt stat; şi
c) sarcina remuneraţiilor nu este suportată de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care cel care angajează o are în celălalt stat.
Prin derogare de la dispoziţiile precedente ale acestui articol, remuneraţiile primite pentru o activitate retribuită exercitată la bordul unei nave sau aeronave, exploatată în trafic internaţional, sunt impozabile în statul contractant în care se află sediul conducerii efective a întreprinderii.

ART. 16

Remuneraţiile membrilor consiliilor de administraţie sau de conducere

Tantiemele, jetoanele de prezenţă şi alte remuneraţii similare primite de către un rezident al unui stat contractant în calitate de membru al consiliului de administraţie sau de supraveghere a unei societăţi rezidente în celălalt stat contractant sunt impozabile în acest celălalt stat.

ART. 17

Artişti şi sportivi

Prin derogare de la prevederile art. 14 şi 15, veniturile pe care un rezident al unui stat contractant le obţine din activităţi personale desfăşurate în celălalt stat contractant în calitate de artist de spectacol, de teatru, de cinema, de radio sau televiziune, de interpret muzical sau în calitate de sportiv sunt impozabile în acest celălalt stat.
Când veniturile provenind din activităţile personale ale artistului de spectacole sau sportivului nu revin artistului sau sportivului, ci altor persoane, prin derogare de la dispoziţiile art. 7, 14 şi 15, acele venituri sunt impozabile în statul contractant în care se desfăşoară activităţile artistului sau sportivului. Dispoziţiile prezentului paragraf nu se aplică dacă se stabileşte că artistul de spectacole, sportivul, persoanele care le sunt asociate, nu participă direct sau indirect la beneficiile persoanelor menţionate în acest paragraf. În aceste situaţii, se aplică dispoziţiile art. 7, 14 şi 15, după caz.
Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică veniturilor provenind din activităţile artiştilor sau sportivilor profesionişti care sunt susţinuţi, direct sau indirect, într-o măsură importantă, din alocaţii provenind din fonduri publice.

ART. 18

Pensii

Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 al art. 19, pensiile şi alte remuneraţii similare, plătite unui rezident al unui stat contractant pentru munca desfăşurată anterior, sunt impozabile numai în acel stat.

ART. 19

Funcţii publice

a) Remuneraţiile, altele decât pensiile, plătite de un stat contractant sau de una din subdiviziunile sale politice, colectivităţile locale sau unităţile administrativ-teritoriale unei persoane fizice pentru serviciile prestate prin exercitarea de funcţii publice acelui stat, acelei subdiviziuni, colectivităţi sau unităţi sunt impozabile numai în acel stat.
b) Totuşi aceste remuneraţii sunt impozabile numai în celălalt stat contractant, dacă serviciile sunt prestate în acel stat, iar persoana fizică este rezidentă a acelui stat şi:

(i) posedă naţionalitatea acelui stat; sau

(ii) nu a devenit rezidentă a acelui stat numai în scopul prestării serviciilor.

a) Pensiile plătite de către un stat contractant sau de una din subdiviziunile sale politice, colectivităţile locale sau unităţile administrativ-teritoriale, fie direct fie prin prelevarea din fondurile pe care le-a constituit, oricărei persoane fizice pentru serviciile prestate prin exercitarea de funcţii publice acestui stat sau acestei subdiviziuni, colectivităţi sau unităţi sunt impozabile numai în acest stat.
b) Totuşi aceste pensii sunt impozabile numai în celălalt stat contractant dacă persoana fizică este rezidentă a acestui stat şi dacă posedă naţionalitatea acestuia.
Prevederile art. 15, 16 şi 18 se aplică remuneraţiilor şi pensiilor plătite pentru servicii prestate în cadrul unei activităţi industriale sau comerciale desfăşurate de un stat contractant sau de una din subdiviziunile politice, colectivităţile locale sau unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia.

ART. 20

Studenţi

Sumele pe care un student sau un stagiar, care este sau a fost, imediat anterior venirii într-un stat contractant, rezident al celuilalt stat contractant şi care este prezent în primul stat numai în scopul educării sau instruirii, le primeşte pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere, educare sau instruire, nu vor fi impuse în acest stat, cu condiţia ca aceste sume să provină din surse situate în afara acestui stat.

ART. 21

Alte venituri

Elementele de venit ale unui rezident al unui stat contractant, indiferent de unde provin, despre care nu se tratează la articolele precedente ale prezentei convenţii, sunt impozabile numai în acest stat.
Dispoziţiile paragrafului 1 nu se aplică veniturilor, altele decât veniturile provenind din bunuri imobile, astfel cum sunt definite la paragraful 2 al art. 6, atunci când beneficiarul unor astfel de venituri, rezident al unui stat contractant, exercită în celălalt stat contractant fie o activitate industrială sau comercială prin intermediul unui sediu permanent, fie o profesie independentă printr-o bază fixă de care se leagă efectiv dreptul sau bunul generator de venituri. În aceste situaţii se aplică dispoziţiile art. 7 sau 14, după caz.
Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică câştigurilor obţinute la loterie, acestea fiind supuse impozitului federal anticipat, perceput la sursă.

ART. 22

Impunerea averii

Averea constituită din bunurile imobile definite la art. 6, aparţinând unui rezident al unui stat contractant şi care sunt situate în celălalt stat contractant, este impozabilă în acest celălalt stat.
Averea constituită din bunuri mobile făcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau din bunuri mobile care aparţin unei baze fixe pe care un rezident al unui stat contractant o are în celălalt stat contractant, servind la exercitarea unei profesii independente, este impozabilă în acest celălalt stat.
Averea constituită din nave şi aeronave exploatate în trafic internaţional, precum şi din bunuri mobile afectate exploatării acestor nave sau aeronave, este impozabilă numai în statul contractant în care se află sediul conducerii efective a întreprinderii.
Toate celelalte elemente de avere ale unui rezident al unui stat contractant sunt impozabile numai în acest stat.

ART. 23

Eliminarea dublei impuneri

În ce priveşte România, dubla impunere se va evita în modul următor:

Când un rezident al României primeşte venituri sau posedă avere care, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, sunt impozabile în Elveţia, România acordă asupra impozitului pe care îl percepe pe venitul sau averea acelei persoane o deducere a unei sume egale cu impozitul pe venit sau pe avere plătite în Elveţia. Această deducere nu poate, totuşi, depăşi cota de impozit, calculată înaintea deducerii, aferentă veniturilor sau averii provenind din Elveţia.

În ce priveşte Elveţia, dubla impunere se va evita în modul următor:
a) Când un rezident al Elveţiei primeşte venituri sau posedă avere care, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, sunt impozabile în România, Elveţia exceptează de la plata impozitului aceste venituri sau această avere, sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2, dar poate, pentru a calcula suma impozitului asupra restului de venit sau de avere aparţinând acestui rezident, să aplice aceeaşi cotă ca şi cum veniturile sau averea respectivă nu ar fi fost exceptate.
b) Atunci când un rezident al Elveţiei primeşte dividende, dobânzi sau redevenţe care, în conformitate cu dispoziţiile art. 10, 11 şi 12 sunt impozabile în România, Elveţia acordă o degrevare rezidentului, la cererea acestuia; această degrevare constă în:

(i) creditarea impozitului plătit în România, conform dispoziţiilor art. 10, 11 şi 12, asupra impozitului plătit pentru veniturile acestui rezident; suma astfel creditată nu poate, cu toate acestea, să depăşească cota de impozit elveţian, calculată înaintea creditării, corespunzătoare veniturilor impozabile în România; sau

(ii) reducerea forfetară a impozitului elveţian; sau

(iii) scutirea parţială de impozit elveţian asupra dividendelor, dobânzilor sau redevenţelor, dar cel puţin o deducere a impozitului plătit în România din suma brută a dividendelor, dobânzilor sau redevenţelor.

Elveţia va determina genul de degrevare şi va reglementa procedura în conformitate cu prevederile elveţiene privind punerea în aplicare a convenţiilor internaţionale încheiate de Confederaţia Elveţiană în vederea evitării dublei impuneri.

c) O societate care este rezidentă în Elveţia şi primeşte dividende de la o societate care este rezidentă în România beneficiază, în ce priveşte impozitarea elveţiană asupra dividendelor, de aceleaşi avantaje ca acelea de care ar beneficia dacă societatea care plăteşte dividendele ar fi un rezident al Elveţiei.

ART. 24

Nediscriminarea

Naţionalii unui stat contractant nu sunt supuşi în celălalt stat contractant nici unei impozitări sau obligaţii legale de impunere, diferită sau mai împovărătoare decât acelea la care sunt sau pot fi supuşi naţionalii acestui celălalt stat aflaţi în aceeaşi situaţie.

Prezenta dispoziţie se aplică, de asemenea, prin derogare de la dispoziţiile art. 1, persoanelor care nu sunt rezidente ale unui stat contractant sau ale ambelor state contractante.

Impozitarea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant nu se va face în acest celălalt stat în condiţii mai puţin avantajoase decât impozitarea întreprinderilor acestui celălalt stat care desfăşoară aceleaşi activităţi. Prezenta dispoziţie nu poate fi interpretată ca obligând un stat contractant să acorde rezidenţilor celuilalt stat contractant deduceri personale, scutiri şi reduceri de impozite în funcţie de situaţia sau de sarcinile familiale pe care le acordă propriilor rezidenţi.
Cu condiţia ca dispoziţiile art. 9, ale paragrafului 7 al art. 11 sau ale paragrafului 6 al art. 12 să nu se aplice, dobânzile, redevenţele şi alte cheltuieli plătite de o întreprindere a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant sunt deductibile, pentru determinarea beneficiilor impozabile ale acestei întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi cum ar fi fost plătite unui rezident din primul stat. De asemenea, datoriile unei întreprinderi a unui stat contractant către un rezident al celuilalt stat contractant sunt deductibile, pentru determinarea averii impozabile a acestei întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi cum acestea ar fi fost contractate de către un rezident din primul stat.
Întreprinderile unui stat contractant, al căror capital este, în totalitate sau în parte, deţinut sau controlat, direct sau indirect, de unul sau mai mulţi rezidenţi ai celuilalt stat contractant, nu sunt supuse în primul stat contractant nici unei impozitări sau obligaţii legate de impunere, diferită sau mai împovărătoare decât acelea la care sunt sau vor putea fi supuse întreprinderile de acelaşi fel ale primului stat.
Dispoziţiile prezentului articol se aplică, prin derogare de la dispoziţiile art. 2, impozitelor de orice natură sau denumire.

ART. 25

Procedura amiabilă

Când o persoană apreciază că măsurile luate de un stat contractant sau de ambele state contractante îi atrag sau îi vor atrage o impozitare care nu este conformă cu prezenta convenţie, ea poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislaţia naţională a acestor state, să supună cazul său autorităţii competente a statului contractant a cărui rezidenţă este sau, dacă cazul său se referă la paragraful 1 al art. 24, să-l supună statului contractant a cărui naţionalitate sau cetăţenie o posedă. Cazul trebuie să fie supus în termen de 3 ani următori primei notificări a măsurii care atrage o impozitare ce nu este în conformitate cu prevederile prezentei convenţii.
Autoritatea competentă se va strădui, dacă reclamaţia îi pare întemeiată şi dacă ea însăşi nu este în măsură să dea o soluţie satisfăcătoare, să rezolve problema pe calea unei înţelegeri amiabile cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea evitării unei impozitări neconforme cu prezenta convenţie.
Autorităţile competente ale statelor contractante se vor strădui să rezolve, pe calea înţelegerii amiabile, dificultăţile sau să înlăture dubiile cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenţii. Ele pot, de asemenea, să se consulte în vederea evitării dublei impuneri în cazurile neprevăzute de prezenta convenţie.
Autorităţile competente ale statelor contractante pot comunica direct între ele în scopul realizării unei înţelegeri, astfel cum se prevede la paragrafele precedente. Când, pentru a ajunge la o înţelegere, apare ca fiind recomandabil un schimb verbal de opinii, un atare schimb poate avea loc în cadrul unei comisii compusă din reprezentanţi ai autorităţilor competente ale statelor contractante.

ART. 26

Agenţi diplomatici şi funcţionari consulari

Dispoziţiile prezentei convenţii nu afectează privilegiile fiscale de care beneficiază agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari fie în baza regulilor generale ale dreptului internaţional, fie a dispoziţiilor acordurilor speciale.
Prin derogare de la dispoziţiile art. 4, orice persoană fizică, care este membră a unei misiuni diplomatice, a unui post consular sau a unei delegaţii permanente a unui stat contractant care este situată în celălalt stat contractant sau într-un stat terţ, este considerată ca rezidentă a statului acreditat, cu condiţia ca:
a) în conformitate cu regulile generale ale dreptului internaţional, aceasta să nu fie supusă impozitului în statul care acreditează pentru veniturile din surse externe acestui stat sau pentru averea situată în afara acestui stat; şi
b) aceasta să fie supusă în statul acreditat aceloraşi obligaţii în materie de impozite asupra întregului venit sau asupra întregii averi, ca şi rezidenţii acestui stat.
Prezenta convenţie nu se aplică organizaţiilor internaţionale, organelor acestora sau funcţionarilor angajaţi la acestea, şi nici persoanelor care sunt membre ale unei misiuni diplomatice, ale unui post consular sau ale unei delegaţii permanente a unui stat terţ, atunci când acestea se află pe teritoriul unui stat contractant şi nu sunt tratate ca rezidente în nici unul dintre statele contractante în materie de impozit pe venit sau pe avere.

ART. 27

Intrarea în vigoare

Prezenta convenţie va fi ratificată şi instrumentele de ratificare vor fi schimbate cât mai curând posibil.
Convenţia va intra în vigoare în cea de-a 15-a zi următoare datei schimbului instrumentelor de ratificare şi dispoziţiile acesteia se vor aplica tuturor impozitelor percepute pentru anii fiscali ce încep la 1 ianuarie a anului în cursul căruia instrumentele de ratificare nu au fost schimbate.

ART. 28

Denunţarea

Prezenta convenţie va rămâne în vigoare atât timp cât nu va fi denunţată în vreunul dintre statele contractante. Fiecare stat contractant poate să denunţe convenţia, pe cale diplomatică, cu un preaviz minim de 6 luni înaintea sfârşitului fiecărui an calendaristic. În acest caz, convenţia îşi încetează aplicabilitatea pentru anii fiscali începând cu 1 ianuarie a anului calendaristic următor celui în cursul căruia avizul de denunţare a fost dat.

Drept care, subsemnaţii, legal autorizaţi, au semnat prezenta convenţie.

Făcută în două exemplare la Bucureşti, la 25 octombrie 1993, redactate în limbile română şi franceză, fiecare text având aceeaşi valoare juridică.

Pentru

Guvernul României,

Ministru de stat,

ministrul finanţelor,

Florin Georgescu

Pentru

Consiliul Federal Elveţian,

Consilier federal,

şeful Departamentului federal

al afacerilor externe

al Confederaţiei Elveţiene,

Flavio Cotti

PROTOCOL

Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian

au convenit, cu ocazia semnării la Bucureşti la 25 octombrie 1993 a Convenţiei dintre cele două state pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe avere, asupra următoarelor dispoziţii care constituie parte integrantă a convenţiei menţionate:

ad. Articolul 2 paragraful 1

Expresia unităţi administrativ-teritoriale este utilizată în cazul României; iar expresiile subdiviziuni politice şi colectivităţi locale sunt utilizate în cazul Confederaţiei elveţiene.

ad. Articolul 7

Ţinând seama de dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 ale art. 7, atunci când o întreprindere a unui stat contractant vinde mărfuri sau exercită o activitate în celălalt stat prin intermediul unui sediu permanent care se află situat acolo, beneficiile acestui sediu permanent nu vor fi determinate pe baza sumei totale primite de întreprindere, ci numai pe baza părţii din încasările totale atribuite activităţii reale a sediului permanent pentru aceste vânzări sau pentru alte activităţi.

În cazul contractelor de supraveghere, de furnizare de instalaţii sau de construcţii de echipamente, sau de localuri pentru scopuri industriale, comerciale sau ştiinţifice, sau pentru lucrări publice, atunci când o întreprindere dispune de un sediu permanent, profitul acestui sediu permanent nu este determinat pe baza sumei totale a încasărilor aferente contractului încheiat, ci numai pe baza părţii din încasările totale care corespund părţii din contract care este efectiv executată de sediul permanent în statul în care sediul permanent este situat.

Profitul aferent părţii din contractul executat de sediul principal al întreprinderii nu este impozabil decât în statul în care este rezidentă întreprinderea.

ad. Articolul 8 paragraful 1 şi 3

Dispoziţiile acestor paragrafe, precum şi dispoziţiile art. 3 paragraful 1 alin. f); art. 13 paragraful 3; art. 15 paragraful 3 şi art. 22 paragraful 3 se aplică prin analogie şi vehiculelor de transport rutier şi feroviar exploatate în trafic internaţional.

ad. Articolul 12 paragraful 2

Atât timp cât Confederaţia Elveţiană nu a introdus în legislaţia sa internă impozitarea la sursă a redevenţelor plătite nerezidenţilor, dispoziţiile paragrafului 2 al art. 12 nu se aplică şi redevenţele se impozitează numai în ţara de rezidenţă a beneficiarului efectiv.

Făcut în două exemplare la Bucureşti, la 25 octombrie 1993, redactat în limbile română şi franceză, fiecare text având aceeaşi valoare juridică.

Pentru Guvernul României,

Ministru de stat,

ministrul finanţelor,

Florin Georgescu

Pentru Consiliul Federal Elveţian,

Consilier federal,

şeful Departamentului federal al afacerilor

externe al Confederaţiei Elveţiene,

Flavio Cotti