COVID–19. RESTRICTIONAREA ACTIVITATII ECONOMICE PENTRU ANUMITE COMPANII (Ordonanta Militara nr.1/2020)

.

Prin ordonanță militară, au fost luate următoarele decizii:

  • Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de RESTAURANTE, HOTELURI, CAFENELE SAU ALTE LOCALURI PUBLICE, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.
  • Conform OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă , la art 4 se defineste conceptul „serviciu de alimentaţie publică” = ” activitatea de pregătire, preparare, prezentare şi servire a produselor şi a băuturilor pentru consumul acestora în unităţi specializate sau la domiciliul/locul de muncă al consumatorilor”. Prin urmare, Prin urmare, se impune suspendarea activitatii de servire și consum si in cadrul CANTINELOR organizate in incinta companiilor.
  • Prin exceptie: Este permisă organizarea de către unitățile economice de profil (restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, cantine) a activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in”, „room-service” sau livrare la client.
  • Se suspendă toate ACTIVITĂȚILE CULTURALE, ȘTIINȚIFICE, ARTISTICE, RELIGIOASE, SPORTIVE, DE DIVERTISMENT, JOCURI DE NOROC, DE TRATAMENT BALNEAR ȘI DE ÎNGRIJIRE PERSONALĂ, realizate în spații închise.
  • Se interzice organizarea și desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise.
  • Organizatorii evenimentelor organizate și desfășurate în spații deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligați să dispună măsuri care să asigure distanța de minimum 1 metru între participanți.
  • Conducătorii autovehiculelor de TRANSPORT MARFĂ cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5 t au obligația ca, în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum dezinfectant, mănuși, mască pentru față și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinație.
  • Conducătorii de autovehicule menționați anterior, care sosesc din „zone roșii” sau „zone galbene” ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2.
  • Ansamblele și subansamblele echipamentelor medicale fabricate în România pentru beneficiari din afara teritoriului național nu fac obiectul restricțiilor la export.
  • Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare începând cu data de 18.03.2020, ora 18.00, ora României.
  • Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020.
  • Aceste măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Sursa: Ministerul Afacerilor Interne – Grupul de Comunicare Strategică .

Articole asemanatoare

Avocat ALexandru Pusa Timisoara

COVID-19. SOMAJ TEHNIC. FACILITATI NOI OFERITE DE GUVERNUL ROMANIEI PENTRU COMPANII !

Avocat ALexandru Pusa Timisoara

COVID-19. Procedura de obtinere a Certificatelor de Urgenta

Avocat ALexandru Pusa Timisoara

COVID-19. Procedura privind acordarea zilelor libere platite pentru supravegherea copiilor si decontarea partiala a indemnizatiei de catre stat

Avocat ALexandru Pusa Timisoara

COVID–19.  PROCEDURA PRIVIND RECUPERAREA PARTIALA DE LA AJOFM A INDEMNIZATIEI PLATITA SALARIATILOR PE PERIOADA „SOMAJULUI TEHNIC”

Avocat ALexandru Pusa Timisoara

COVID-19. PROGRAM GUVERNAMENTAL DE SUSTINERE A COMPANIILOR (Ordonanta de Urgenta nr.29/2020)

Avocat ALexandru Pusa Timisoara

COVID–19. RESTRICTIONAREA ACTIVITATII ECONOMICE PENTRU NOI COMPANII SI MASURI PRIVIND CIRCULATIA PERSOANELOR (Ordonanta Militara nr.2/2020)

Legea nr. 134 /2012 privind Energia Regenerabila ( eoliana si fotovoltaica)

Care sunt conditiile pentru acordarea scutirii de impozit pe veniturile salariale ale Programatorilor Software , IT ?