Avocat coordonator al Alexandru, Andreas și Asociații, prezent la evenimentul Stronger 2gether – Intesa Sanpaolo Bank Romania

Avocat coordonator Pușa Alexandru, prezent la evenimentul Stronger 2gether de la Timișoara.

Cea de-a 8-a ediție Stronger 2gether, organizată de Intesa Sanpaolo Bank România, a adus la Timișoara antreprenori, lideri locali și profesioniști într-o după-amiază dedicată dezbaterilor despre dezvoltarea economică a regiunii de Vest și despre leadership în vremuri incerte. Printre vorbitorii invitați să contribuie la aceste discuții s-a numărat și avocatul coordonator al Alexandru, Andreas și Asociații, Alexandru Cătălin Pușa.

În cadrul panelului dedicat dezvoltării economice a regiunii de Vest și leadershipului în vremuri incerte, contribuția sa a punctat o dimensiune pe care antreprenorii o resimt direct în activitatea zilnică: deciziile de business solide se sprijină întotdeauna pe o consiliere juridică anticipativă, nu doar reactivă. Este exact tipul de abordare pe care dl. Pușa, o promovează în relația cu clienții firmei, anume implicare directă, înainte ca o provocare de business să devină o problemă legală.

Vorbind despre incertitudinea care marchează în prezent mediul de afaceri, Alexandru Pușa a punctat:

„Vremuri incerte înseamnă de fapt: criză, oportunitate și pericol în același timp. Poate în momente precum acesta veți putea găsi oportunități noi.”

Contribuția sa a completat dezbaterea cu o perspectivă aplicată, la nivelul companiei și al administratorului – acolo unde deciziile de zi cu zi se iau. Alexandru Pușa a vorbit despre teme de interes direct pentru companii și SRL-uri, de la responsabilitățile administratorului, la aspectele juridice curente cu care se confruntă firmele mici și mijlocii, oferind și sfaturi practice pentru noii antreprenori aflați la început de drum.
Este exact tipul de perspectivă pe care dl. Pușa Alexandru o promovează în relația cu clienții firmei, implicare directă, orientată spre soluții, înainte ca o provocare de business să devină o problemă legală.

De ce contează expertiza integrată?

„În vremuri bune, este ușor să generezi profit. În vremuri tulburi, poți descoperi, de fapt, oportunități de creștere chiar mai mari.”

La Alexandru, Andreas și Asociații, echipa de avocați lucrează în strânsă colaborare cu experți contabili și fiscali, oferind clienților o perspectivă completă asupra deciziilor de business, de la conformitate juridică până la optimizare fiscală. Implicarea directă a unui avocat coordonator AAA în dezbateri precum cele de la Stronger 2gether confirmă această abordare integrată, un diferențiator esențial al firmei în fața provocărilor economice ale regiunii de Vest.

Mai multe despre eveniment: Intesa Sanpaolo Bank România

Despre autorii acestui articol: scris de Av. Alexandru Cătălin Pușa, avocat coordonator, care a intrat în Baroul de avocați în 1998, și verificat de Cristian Pup, Consilier Juridic Senior, fost judecător.
Actualizat: 9 octombrie 2026 · Profilul autorului → · Profilul verificatorului →

Articole asemanatoare

Noua lege a Evaziunii Fiscale

Noua lege a Evaziunii Fiscale

Articol: partajul bunurilor — Alexandru, Andreas și Asociații

Partajul – cum transformi o proprietate comuna intr-un drept exclusiv

Procedura declararii contribuabililor inactivi

Procedura declararii contribuabililor inactivi

Software Engeniers IT Timisoara

Care sunt conditiile pentru acordarea scutirii de impozit pe venitul din salarii pentru Programatori Software?